Quantcast
Channel: Consilier Turism - Pentru iubitorii de mare
Viewing all articles
Browse latest Browse all 35

Thassos, insula cu vino-ncoace (I): raiul iubitorilor de mare

$
0
0

Insula Thassos este o destinatie ideala pentru cei ce vor sa se bucure de soare si mare, de liniste si chiar de drumetii montane. Una dintre cele mai verzi insule din Grecia, micutaThassos este potrivita deopotriva familiilor cu copii si celor care-si doresc un concediu fara pretentii, petru o vacanta aici fiind necesar un buget mediu.

 
Grecia. Insula Thassos a fost prima mea oprire dintr-o calatorie in care am am parcurs in total aproape 5.000 de kilometri pe patru roti. Am ajuns in Thassos cu ferry-boat luat din Kavala, dupa nici 45 de minute de la imbarcare, escortati de pescarusii care au revenit curiosi si la plecare, cand ne-au urat drum bun conducandu-ne ca niste gazde adevarate, pana ne-au vazut cu...picioarele pe pamant.  

 Pescarusii, primii soli ai ospitalitatii din Thassos

Aici te simti ca acasa
Primele indicii ca Thassos e un loc primitor le-am avut inca inainte de a pasi pe acel petec de pamant: pur si simplu ferry boat-ul ne-a asteptat sa urcam la bord, iar aceasta jumatate de ora castigata mi-a permis o prima baie in Marea Egee, pe inserat. Mersesem aproape 10 ore pe drumurile mai mult sau mai putin bune din Romania si Bulgaria, si apoi pe autostrazile impecabile din Grecia, pe ruta Bucuresti-Ruse-Kavala, iar o baie in mare era tot ceea ce ma putea repune pe linia de plutire :)
Totusi, marturisesc ca in prima seara si prima zi intreaga din Thassos, insula care apartine geografic si istoric de provincia Macedonia ( Grecia)- nu m-a impresionat deloc. Nu vedeam altceva decat un loc comun, o insulita stancoasa fara personalitate, asemeni multora din Egee, Mediterana sau Adriatica. Capacul dezamagirii initiale l-a pus Potos, o localitate gen Vama Veche ( scuze fanilor "statiunii" Vama Veche care au mai ramas) un pic mai evoluata. Potos m-a intampinat cu o atmosfera haotica, cu o mare de oameni marsaluind incolonati catre nicaieri sau poate catre o masa cat mai convenabila la pret. Potos, noaptea, este poate prea plina de turisti, majoritatea familisti cu copii, veniti sa se bucure de vacanta cu bani putini, fara pretentii prea mari, la pensiunea de la tara. Potos inseamna patru-cinci stadute impanate cu magazine pline de kitsch-uri si produse locale, gen miere de albine, ulei de masline si ...masline, plus 15-20 de terase. In Potos domina o atmosfera prafuita si neingrijita, dar nimeni nu pare sa fie deranjat de aceasta, de vreme ce odata venit aici se presupune ca nu ai pretentii. 

 In Potos, taverna Irene nu ar trebui ocolita


In Potos, localitate aflata in sud-vestul insulei, limba romana se vorbeste curent, atat de catre chelnerii si cameristele de la terasele si hotelurile din zona cat mai ales de catre turistii din Romania. Te simti aproape ca acasa cand un chelner te intreaba "cu ce va servim" sau "va recomand cutare produs", diferenta fata de confratii din Romania fiind ca cei din Thassos zambesc sincer. Situatia se repeta in toata insula Thassos, unde intre 50 si 70% dintre turisti sunt romani, despre care localnicii recunosc ca au fost cei care au introdus insula in circuitul turistic.
Bile albe pentru Potos: nu se aud manele nicaieri, desi la terase muzica nu lipseste, poti manca pe indestulate cu 2,5 euro la terasele fast-food, fara bautura. Un meniu fast food format din gyros /hamburgher plus o bere costa 5 euro (o bere mica la halba costa minim 2,5 euro, o bere mare 3,5 euro, iar un coctail minim 7, la terasele din toata insula). Revenind la Potos, nimeni nu are fitze, localitatea geme de romani, greci si sarbi, rar cate un rus sau vest-european.

Sporturi nautice
Mai interesante sunt imprejurimile Potos, unde se afla cateva plaje deosebite sau macar ingrijite, atestate Blue Flag, precum cea a Clubului Alexandra Beach ( 4 stele, unde ne-am cazat). La acestea se adauga si o oferta destul de consistenta pentru sporturi nautice, inclusiv scuba diving sau zbor cu parapanta, precum cea de la plajele San Antonio, Psili, Metallia sau Rosos Gremos.


Principala atractie a insulei: plajele salbatice
Pentru ca am ajuns in sfarsit la plaje: aceasta este prima si cea mai mare atractie a insulei Thassos, pentru ca in afara de cele consacrate gen Marble Beach ( plaja de marmura), Paradise, Golden Beach sau Alyki-unde poti sa te balacesti in apa langa vestigii istorice sunt zeci de plaje izolate, de o frumusete salbatica. Insula cu aprox 93 de kilometri de tarm pare ca a fost croita de zei pentru turism si dedicata celor care iubesc nu doar marea ci si muntele, soarele si natura in general.


Un loc sub soare numai al tau
 Cu al sau tarm stancos, cu bucati de pamant impadurite care se pravalesc in mare, sau dimpotriva cu intrare lina in mare, numai sa nu vrei sau sa nu fii atent sa nu gasesti un colt de plaja numai al tau, daca asta iti doresti. Apa marii, de unde-si trage numele insula de smarald, este de un albastru-verzui, foarte clara, curata si nu in ultimul rand calma si calda. Atentie la aricii de mare, nu incercati marea fara saboti speciali!


Plaja la umbra unor vestigii istorice : Alyki

 Una din cele doua plaje Alyki

Mie mi-au placut Alyki si Marble Beach, ultima mai mult pentru drumul de munte pana acolo, pietruit si prafuit, si pentru livezile de maslini de pe traseul racoros. Plaja "de marmura" este foarte aglomerata. Apa limpede precum cristalul al celor doua plaje de la Alyki, satuc unde se afla si un camping, aflat in sud-estul insulei, la aprox. 45 de kilometri de Limenaria, fac din zona ceva deosebit. Plajele de la Alyki sunt considerate de multi cele mai frumoase de pe insula Thassos, cert fiind ca sunt deosebite pentru ca sunt strajuite de vestigii istorice, din diferite perioade, cele mai vechi datand incepand cu secolul 5 i.e.n. Tot aici se afla si cea mai veche cariera de marmura din Thassos, insula fiind cunoscuta pentru marmura sa de un alb pur, foarte cautata la export.


Dans pe nisip :Marble Beach

 Plaja de marmura

Tot de marmura se leaga si existenta plajei Marble Beach, dupa cum ii arata si numele, aflata in imediata apropiere a celei mai mari cariere de marmura de pe insula. Spre deosebire de majoritatea plajelor din Thassos, ultimul lucru care se  poate spune despre Marble Beach- alias Saliara Beach este ca ar fi linistita. Locul, farte stampt, situat intre doi versanti impaduriti, este foarte aglomerat, faima sa atragand turisti atat cu autoturismele cat si cu vaporasul. Muzica este asurzitoare, oamenii danseaza pe plaja, locul pare un soi de club de zi. Si majoritatea sunt romani, tineri, parca teleportati de la Mamaia. Plaja este deosebita, cu o apa de un bleu deosebit- de la marmura adusa din cariera, pacat ca este atat de aglomerata....( de populata as spune).
*Alte plaje populare sunt Golden Beach si Paradise Beach ( marginita la un capat de o plaja pentru nudisti), mult mai linistite insa decat Marble Beach.


Mai jos, cele mai bune plaje din Thassos :
*Potos. Incepe din centrul satului, fiind intinsa pe o lungime de 2 km, pe coasta de sud a insulei Thassos.
*Rosogremos, o alta plaja cu nisip , la aproximativ 2 kilometri distanta de Potos Beach.
*Pefkari, una dintre cele mai frumoase plaje de nisip de pe insula, cu doua golfuri mici, cu ape foarte clare.
*Psili Amos, la doar 5 km de Potos, remarcabila pentru apa sa cristalina, plaja este margiita de taverne mici.
*Plajele de la Astris, in cel mai sudic punct al Thassos.
*Ag. Ioannis, o plaja singuratica, dar destul de stancoasa.
*Paradise Beach, considerata cea mai buna plaja de pe insula, aduce cu un paradis tropical, cu nisip alb si fin, cu apa care se adanceste treptat, fiind inconjurata de munti impaduriti cu pini.

 Plaja Paradisului

*Limenaria este o plaja foarte intinsa, cu nisip alb pur.
*Kallirachi si Sotiras au plaje foarte lungi.
*Prinos- o fasie lunga de plaja cu pini, nisip fin, apa marii fiind de mica adancime.
*Rachoni este o alta plaja cu imprejurimi verzi, cu nisip fin.

*Makriammos. Plaja pitoreasca din zona Limenas, cu nisip fin. Foarte bine organizata, apartine de un club.
*GoldenBeach, de dimensiuni generoase, inconjurata de verdeata, Golden Beach este flancata de doua sate Skala Panagias si Skala Potamias. In zona exista si un camping, ca de altfel si langa Alexanfra Beach Hotel, sau cele doua langa Prinos ( in nord-estul insulei).

Revenind la cazare, complexul AlexandraBeach este motivul pentru care am ajuns in Potos, localitate pe care nu as mai vizita-o decat pentru a lua o portie de calmari la taverna Irene, chiar pe malul marii. Terasa este deservita de chelneri romani ca multe altele din Thassos, portiile sunt uriase, preturile foarte bune, iar bucatele bine gatite, astfel ca faima acesteia a depasit granitele Thassos. O recomand macar pentru salata tzatzichi, calmari, sau sardine pe gratar. O sa revin cu optiunile de cazare in Thassos, unde predomina pensiunile, oferta de lux nefiind foarte consistenta.

 Calamari la gratar de la Irene

Putina istorie : vestigii in Limenaria si Alyki
Mult mai frumoase, mai autentice cumva sunt oraselele Limenas, capitala insulei, supranumita si Thassos-cu al sau port vechi pitoresc si ruinele antice sau Limenaria-care iese in evidenta in special datorita nenumaratelor terase si taverne pentru toate buzunarele, insiruite pe malul marii.
Capitala Limenas este legata de continent prin cele doua linii de ferry boat care o leaga de orasele Kavala si Keramoti, vaselor de tonaj mai mare fiindu-le interzisa acostarea in portul vechi. Strajuit de doua tunuri, portul vechi este "poarta de intrare" catre istoria antica a oraselului: in imediata sa apropiere se afla AgoraAntica, loc de intalnire, pentru sectacole si chiar pentru cumparaturi pentru localnici pana in secolul 5 e.n. In imediata apropiere a Agora Antica se afla 
muzeul arheologic din Thassos, cu o serie de sculpturi rafinate, ceramica si monede descoperite in toata insula Thassos( muzeu inchis lunea).

Portul vechi din Limenas, la o aruncatura de bat de vestigiile vechi de peste 2.000 de ani

 

Mai sus pe deal, puteti admira ruinele impresionante ale templului dedicat zeitei Athena, imaginea de la inaltime fiind deosebita. Trebuie urcat ceva pana acolo, astfel ca ar fi bine sa plecati la drum dimineata. Nu uitati sa aveti incaltari comode si neaparat sa aveti aparatul foto la voi.

Unde altundeva mai poti face plaja alaturi de vestigii vechi de peste 2500 de ani?


De amintit ca cele mai bune luni pentru o vacanta in Thassos sunt august si septembrie-deci mai e destul timp pentru un sejur aici. Eu am prins o vreme excelenta, fara niciun nor pe cerul de un albastru adanc, temperaturile de pe plaja fiind cam prea mari pentru gustul meu-peste 35 de grade, la umbra. Se ajunge relativ usor in Thassos din Romania, doar cu masina, desi pe continent, foarte aproape de insula este un mic aeroport.
Maine revin cu un material si poze despre drumetiile montane pe care le poti face in Thassos.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 35